Manifest de 10 ani
released on 2011-10-24 10:21:35
- de Alexandra Dinita
“Orice zgarie-nori este o utopie. Vechea fantasma a omului a fost, dintotdeauna, sa-si cladeasca propriii munti.”
– Frederic Beigbeder, Windows on the World
N-am sa scriu povestea noastra de succes, problema cu povestile de succes este ca in lumea reala ele devin deseori, asemeni bunelor exemple, plictisitoare. Adica nu le mai asculta nimeni.
Free Communication s-a nascut in septembrie 2001. Primii pasi s-au intamplat printre zguduiturile emotionale si mediatice ale Twin Towers, a fost o senzatie ciudata sa incepi sa construiesti atunci cand lumea in jurul tau se darama, la propriu. Probabil ca ar suna bine sa spun ca ne-am stabilit atunci obiective clare pe termen lung, integrate strategic intr-un plan de business care previziona pozitionarea in urmatorii 10 ani printre principalele agentii de PR independente din piata, dar nu a fost asa. Ideea de plan, de orice fel, pierduse in fata apocalipsei care te patrundea pana-n oase. Mi-am dat seama ca momentul aniversarii noastre va marca mereu si un alt fel de aniversare.
Stiam ca trebuie sa-ti depasesti limitele ca sa poti construi ceva, orice. Si ca trebuie sa crezi. Si sa-ti placa. Si sa nu te lasi intimidat de lumea din jur, care va fi oricand bucuroasa sa incerce sa te-ncurce. Am mai inteles atunci ca trebuie s-o faci constient ca tot ceea ce ai e bucuria prezentului asa cum arata ea, cu planurile, business-planurile si provocarile ei, pentru ca in momentul urmator te poate lovi ceva, orice, si atunci viata se schimba.
“Hei, voi, ce-ati facut in ultimii zece ani?” Pai sa vedem, am invatat (sau am incercat), am crescut, am cazut si ne-am mai fracturat din orgolii, am cunoscut oameni (care ne-au devenit dragi), am iubit, am plans (de bucurie si de ciuda), ne-am distrat, ne-am imbatat (pe alocuri rau), ne-am casatorit, am facut copii (cea mai mare realizare), am pierdut. Va rog va rog va rog va rog, nu va suparati, ati vrea sa nu ne mai judecati? Nu am construit nici cea mai mare, nici cea mai buna companie de PR de pe fata pamantului, dar am trait si am muncit frumos.
Am castigat mult. Nu neaparat multi bani, altele. De exemplu, de la noi se pleaca rar. Clienti si colegi, vin si raman. E usor sa pleci dintr-un loc intr-altul si e sport universal in ziua de azi, sa ramai e mult mai greu. Sa ramai inseamna sa lucrezi la o relatie pe termen lung, sa-i infrunti greutatile, sa ai rabdare, sa te straduiesti cu adevarat. Voi, toti cei care sunteti alaturi de noi, de o parte sau de alta, sunteti atat de rari in ziua de azi, va multumim ca existati. Acum urmeaza banalul “fara voi nu am fi ajuns aici”, dar nu pot sa-l ocolesc, e adevarat. Pe urma, la noi se vine cu placere. Vezi oameni care zambesc dimineata la birou. Zambesc si seara cand pleaca, la 6, la 8 sau la 10. Noua ne place sa credem ca se simt bine.
Am mai si pierdut. Am pierdut multe deprinderi la moda, adica nu ne sapam reciproc, nu ne certam, nu prea pozam in altceva decat suntem. Poti sa asezi in multe feluri limita intre serviabilitate si servitute, intre onestitate si interes, poti s-o faci strategic, politic, pentru bani, pentru glorie, sau poti s-o faci pentru linistea proprie. Evident, in cazul din urma, material vorbind, pierzi.
Presupun ca ar trebui sa inchei cu ceva legat de planurile pentru urmatorii zece ani. Imi doresc ca peste zece ani sa fim acolo unde suntem astazi. Imi doresc sa privesc in urma si sa pot spune, la fel ca si acum, “n-as schimba nimic.” La multi ani, Free Communication!
